luni, 25 aprilie 2011

Cetatea Carului, un loc to die for

Sunt atee. Nu, nici macar agnostica. Insa oamenii dragi din jurul meu sunt mai mult sau mai putin ortodocsi, mai mult sau mai putin "cu frica lui D-zeu", whatever that means :)

Ideea e ca, Pastele nu-ti forteaza mana cum o face Craciunul, sa cumperi cadouri. Macar atat! Si pentru ca le respect lor nevoie de religie si traditii religioase si pentru ca niste oameni draguti din familia mea au fost mai mult decat generosi, am fost de "Paste" aici :
http://www.cetatea-carului.ro/galerie-foto/

Well, a fost minunat. N-am mancat miel, n-am fost la biserica, n-am zis Hristos a Inviat(pentru ca nu cred c-a inviat niciun Hristos ever), in schimb e al dracului de greu sa ocolesti mirificul "Adevarat a-nviat". Unora le zic ca n-a inviat, pe altii ii evit. La birou e mai greu. Si Romania e stat laic, cica. No shit!

Anyway, despre dezbaterile religioase si slujbele tari in microfon noaptea cand dorm "paganii", alta data.

Voiam sa va povestesc putin despre Cetatea Carului, ca despre un loc unde chiar merita sa fii macar o data-n viata, macar cateva zile. E frumos, e linistit, e proaspat, e fluid, e ludic, e bucolic,rupt din alta realitate. O poveste.
Sunt foarte critica de fel, mi-a fost insa imposibil sa reprosez ceva cuibului asta  cald, plin de energie buna. De la imaculatul cearsafurilor, la papa bun bun cu produse proaspete si naturale, la oamenii blajini si foarte amabili care te fac sa te simti o prietena a casei.

Si privelistea! Pajisti cat vezi cu ochii, dealuri si poteci , puzzle-uri de forme geometrice pe care mintea ta le rezolva in fel si chip, creste de Bucegi si Piatra Craiului pudrate cu zahar, aerul racoros care-ti trezeste dorinte de tot felul.

Si curcanul. Curcanul lui Nicu care si-a mintit curca si caruia i-a crescut motul maare mare.

Si Nicu care face foc frumos.

Dulceturile de gutui si cirese amare facute de doamnele din bucatarie, o aventura spectaculoasa pentru orice papila  gustativa. Si clatitele pufoase. Si placintele to die for!

Si ciulamaua cu ciuperci. Si semineul de care nu se mai desprindea Tudor si tabloul cu pisica facut de David,  manual,  din nu stiu ce servetel.

Fata  frumoasa si prietenoasa  in rochie bavareza care ne aducea ceapa si usturoi verde.

Baiatul timid, usor fastacit  in "fusta", cum i-a zis tata.

Oameni clazi si frumosi.


Soarele de dimineata care te mangaia in somn si te ruga frumos frumos sa te ridici din pat, sa deschizi balconul, sa te minunezi si sa te bucuri.

The lovely <3

Multumiri dragilor ca m-ati dus intr-un loc asa cald.

Multumiri oamenilor care fac din locul ala un cocon pufos in care sa vii sa visezi, sa respiri, sa inveti sa fii bun si  delicat si frumos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu